Traficul de arme si terorismul

Un raport ONU acuză: Arme româneşti pentru terorişti columbieni

Statul român a vândut unui traficant notoriu armament care urma să ajungă în mâinile grupării teroriste columbiene FARC, arată un raport al Institutului Naţiunilor Unite pentru Cercetarea Dezarmării (UNIDIR).

Armamentul livrat de Romarm urma să ajungă în junglele columbiene.
Intitulat „Trafic ilicit de arme uşoare şi mici în Europa: Lacune în regimurile est-europene de verificare şi control al armamentului“, documentul afirmă că există dovezi potrivit cărora „cel puţin patru state europene“, printre care România, nu respectă obligaţiile care le revin în virtutea Codului de Conduită al UE asupra Exporturilor de Arme. Celelalte trei ţări implicate sunt Bulgaria, Serbia şi Ucraina. Raportul analizează şase cazuri, începând cu cel al lui Monzer al Kassar, care la 25 februarie 2009 a fost găsit vinovat de justiţia americană pentru a fi acceptat să livreze arme către FARC (Forţele Armate Revoluţionare ale Columbiei).

Agenţia americană de luptă antidrog (DEA) i-a întins lui Kassar o capcană, oferindu-i sume substanţiale de bani în numele FARC, pentru a cumpăra din România o largă varietate de arme, inclusiv rachete sol-aer

.